Boris Johnson a sunat-o pe Nicola Sturgeon pentru a-i transmite că se opune organizării unui nou referendum privind independența Scoției.
„Premierul a reiterat angajamentul ferm în sensul consolidării uniunii britanice. Premierul britanic a transmis clar că se opune organizării unui nou referendum privind independența și că este alături de majoritatea locuitorilor din Scoția care nu vor să revină la diviziuni și incertitudine. A adăugat că rezultatul referendumului din 2014 a fost decisiv și trebuie respectat”, a comunicat Downing Street, conform Sky News.
În replică, Nicolas Sturgeon, premierul Scoției, a declarat că mandatul parlamentar primit de Partidul Național Scoțian (SNP) trebuie respectat. „Am transmis clar că mandatul SNP de a le oferi oamenilor o șansă trebuie respectat, la fel cum se așteaptă și el ca mandatul lui să fie respectat”, a afirmat Nicola Sturgeon prin Twitter.
Partidul Național Scoțian (SNP) a obținut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoției s-au pronunțat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.
Premierul scoțian Nicola Sturgeon, liderul SNP, insistă ca Scoția să organizeze un nou referendum privind independența față de Marea Britanie, iar rezultatul scrutinului parlamentar britanic arată că scoțienii împărtășesc această dorință.
Scoția a organizat în anul 2014 un referendum privind independența față de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoțieni s-au pronunțat atunci împotriva independenței. În contextul Brexit, rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenței.